Eu împart populaţia României în două mari categorii:
1. categoria celor tupeişti – îi ştiţi şi nu are rost să vă zic prea multe despre ei. Sunt persoanele alea care ori au tupeu şi luptă pentru ceva ori alea care dau în cap pentru a obţine ceva. Din păcatea în categoria asta cei mai mulţi sunt tupeişti de ăia jegoşi pe care i-aş frăgezi zilnic. Să vă dau un exemplu în care pe jegos îl poreclesc “Buboi”:
Lucrez o săptămână la ceva şi vine Buboi şi îmi fură toată munca, că el poate că doar e român. După ce încerc să-i aduc dovezi că eu sunt proprietarul de drept, Buboi începe să se răţoiască că el drege şi face şi că el a făcut tot. Cum românul e foarte uşor influenţabil, îl ameninţ pe bietul Buboi cu legea, dar el nu se poate lăsa mai prejos şi mă ameninţă la rândul lui cu pistoale, bâte şi bombe, că ce dracu, e român adevărat ce a trăit până la 20 de ani într-un sat cocotier dintr-o ţară bananieră. Într-un final tupeul îl părăseşte şi încearcă să o scoată cumva la capăt, să fie bine şi pentru el şi pentru mine.
No, pe ăştia merită să-i ucizi şi să nu ai niciun fel de regret după.

2. categoria românilor papă-lapte: de ăştia vreau să mă leg mai mult. Aceşti papă-lapte ai poporului te pot distruge psihic. Unii pot fi atât de moi, sensibili şi naivi încât îţi vine să le dai o palmă, şi nu din răutate, ci să-i trezeşti la realitate. Un om se poate transforma într-un nebun cu diplomă originală marca Socola din cauza unui papă-lapte, dar doar dacă “mimozul” îi e prieten foarte bun şi petrece mult timp cu el. Să vă dau şi aici un exemplu, doar că acum papă-laptele e “Guriţă”:
Guriţă şi prietenul său, Limbuţă, mai prost, au fost concediaţi. Guriţă a fost dat afară din cauza lui Limbuţă, că era prost, tupeist şi-l lua gura pe dinainte. Până la concediere Guriţă era o mare sculă la compania aia, iar prietenul său îndeplinea o funcţie de tot rahatul, funcţie la care a ajuns din cauza gurii slobode. Guriţă s-a certat cu Limbuţă şi a vărsat şi-o lacrimă, dar era aşa prost şi naiv încât Limbuţă l-a vrăjit şi s-au împăcat, că fără inteligenţa lui, Limbuţă era un zero. După ce au(a) căutat joburi noi şi s-au angajat, Guriţă avea un salariu de 2.500 de lei, iar Limbuţă vreo 3.000.
De ce oare ? logic, Limbuţă era cu gura mare şi tupeist şi chiar dacă vorbea prostii convingea lumea, astfel angajatorul l-a plasat într-o funcţie bună, dar nu mai bună ca cea a “amicului” său. Guriţă chiar dacă era deştept şi a prins o funcţie mult mai bună, avea salariul mai mic, că angajatorul când l-a văzut aşa moale, naiv şi visător, şi-a şi zis în minte “Ăsta e omul de care am nevoi. E deştept, munceşte, face treabă bună, e naiv şi moale, deci se mulţumeşte şi cu un salariu mai mic.”

Păcat că există prea mulţi “Guriţă” în România, iar patronii câştigă când “Guriţă” se mulţumeşte cu orice, chiar şi cu un salariu mic şi condiţii de muncă naşpete.