zmenta's blog

Cel mai fericit !

Doamnelor şi domnilor ! Pot să vă zic că am intrat la LICEUL ECONOMIC !!! Cel mai fericit !

M-au invadat ţânţarii

Aseară am stat cu geamul larg deschis (am plasă pentru ţânţari) până pe la 1, numa bine ţânţarii s-au strecurat prin plasa de la geam. Pe la 2 noaptea mă pun în pat şi tot mă bâzâia un ţânţar la ureche, mă trezesc îl văd şi-l prind. Peste 10 minute, iarăşi un ţânţar, mă trezesc am stat vreo 5 minute să văd dacă mai vine, şi nu l-am prins. După ce m-am băgat iarăşi în pat, iar bzzzzzzzz, mă trezesc, aprind veioza, îl prind. Pe la 2:46 (m-am uitat pe telefon), mă bag din nou în pat, deja eram nervos că pe al doilea ţânţar l-am tocit când l-am strâns în pumn, şi iarăşi splendidul bâzâit. Mă trezesc de vreo 5 ori în aprox. 40 de minute că poate o să-l prind, nici gând ! Mă tot bâzâia da nu-l vedeam. Aşa că pe la 3:30 am cedat şi m-am dus în sufragerie să mă culc, bineînţeles mi-am inchis bine uşa de la cameră să nu cumva să mă urmărească ţânţarul ăla handicapat.

În sufragerie, m-am instalat pe colţar şi adorm. După 5 minute bZZZZZ, nu m-am mai trezit şi m-am ascuns sub pătură, dar dumnealui parcă îmi făcea în ciudă şi numai deasupra capului îmi bâzâia. Mă trezesc nervos, şi nu-l prind. Peste 5 minute iarăşi, mă trezesc şi-l prind. Mă culc din nou şi după vreo 20 de minute iarăşi BZZZZ, zici că eram urmărit, ţânţarul ăsta era handicapat, tot pe lângă mine zbura dar nu-l vedeam şi nu se oprea niciodată. L-am vânat vreo 15 minute, dar dracu’ nu se aşeza pe pereţi şi nu-l vedeam. Până la urmă am cedat, pe la 4:30-40 m-am culcat, după 3 minute iarăşi a început să mă bâzâie şi m-am ascuns sub pătură. Vă daţi seama ce somn am avut ? Vă daţi seama cum am dormit eu ascuns sub o pătură pe colţar şi cu 25 de grade în casă :( ?

PROMIT, că de acum, când prind un ţânţar îi smulg picioarele, îi bag acu ăla în cur şi apoi îl tai pe la jumătate, aşa să mă răzbun pe specia lor de insecte proaste !

Apropo, la 11:57 m-am trezit.

Trezirea

Mă trezesc, mă îmbrac, mă spăl şi merg la bucătărie. Chiar dacă deja mi-am făcut aproape toate tabieturile, încă mai eram somnoros. La bucătărie, deschid dulapul de deasupra cuptorului cu microunde să iau o cană, dulapul l-am lăsat deschis. Mă întorc la masă, îmi pun lapte şi vreau să îl pun la microunde să se încălzească. Când m-am întors şi fac un pas înainte, am dat un cap de uşa dulapului de mi-a sărit somnul. Ca în filmele cu proşti !

Şi totuşi o să primesc banii de la Adsense !

Vinerea trecută am scris un articol în care ziceam că plata prin Western Union mi-a expirat, sufeream crunt (asta e din The Hangover 2009). Astăzi mi-am verificat plăţile şi am văzut mi-au trimis un cec în valoare de … 130$. Nu aveam nevoie de banii ăia, dar acum am început să strâng, că tare mă tentează un Canon 400D.

2000 de articole scrise

Într-un an şi 4 luni am scris 2000 de articole. Acesta este postul cu numărul 2001 şi sper să-l scriu şi pe cel cu numărul 10001.
2000 de articole
Până acum am 2000 de articole, 1801 comentarii şi 243 de tag-uri. Dacă dădeam accept şi la comentariile spam, aveam vreo 3000 de comentarii…

PS: Voi, ăştia, blogăraşii câte articole aveţi ?

21 iunie cea mai lungă zi din an

Mă gândeam eu de ce dorm aşa mult, că m-am trezit pe la 12:30. Astăzi e cea mai lungă zi din an, adică solistiţiul de vară. Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre data de 21 iunie, search pe goagăl şi aflaţi :)

My Desktop :)

my desktop Mi-am făcut curat în tot calculatorul, toate fişierele şi folderele le-am aranjat, că din grabă înainte erau cam dezordonate. Programele ce nu le-am mai folosit le-am dezinstalat, iar pe Desktop au rămas doar programele ce sunt folosite aproape zilnic.

Am spart cutia milei !

Glumeam, dar zilele astea am făcut o oarecare curăţenie în toată casa şi am găsit vre-un kg jumate de bani. Nu bancnote, ci monede, foarte multe monede. Nu le-am numărat, dar le-am adunat pe toate şi vă zic că-s multe !
Money !

Oficial… VACANŢĂ !

Astăzi e prima zi de vacanţă din cele 3 luni. Nici nu-mi pot imagina că 3 luni de zile nu o să am griji, nu o să am de învăţat şi nu o să trebuiască să mă trezesc la 7 dimineaţa. Astăzi am profitat deja de vacanţă şi am dormit până pe la 11, că de nu mă trezeau muncitorii de la drumuri cu betonierele şi toate utilajele lor, dormeam până pe la 1. În fine, vacanţa asta am multe planuri şi sper să le pun pe toate în aplicare. La toamnă… mă aşteaptă liceul :)

Baia Mare seara

De mult nu am mai ieşit cu bmx-ul seara prin oraş. E linişte, bine mai sunt nişte c8ii care se întrec cu maşinile, e cald şi nu e aglomeraţie pe trotuar. Am mers până în centrul vechi, vreo 2 Km şi ceva şi vă spun sincer nu am văzut o mizerie aruncată pe jos, nici o pungă de chipsuri. E frumos că vezi lume nouă, nu vezi cocalari cu muzica pe stradă şi un lucru bun ce am observat la oameni e că îţi zâmbesc ! Apropo, foarte mulţi bunici cu nepoţii la plimbare :)