Bicicleta îi jucăria mea preferată. Mă pot juca cu ea oricând şi oriunde. Până am învăţat să mă dau pe ea a durat vreo 2-3 zile, timp în care m-am frăgezit pe tot corpul.

Nu am folosit niciodată roţi ajutătoare şi când mi-am cumpărat prima bicicletă m-am şi pus pe ea şi am făcut contact cu solul în două secunde. Când mi-a revenit sângele-n vine l-am pus pe tata să mă împingă pe drum şi m-a împins. Îmi tot zice să dau din pedale, să-mi menţin echilibru şi viteza, dar până-ntr-un moment în care nu l-am mai auzit. Eu tot credeam că mă împinge şi îi ziceam să oprească că mă apropiam prea mult de şoseaua principală, dar când mi-am întors capul, tata era la 40m în spate şi striga “pune frână”. Mic fiind, în capul meu îmi ziceam “ce vrea şi ăsta ?! cum să pun frână ?” şi de frică am întors tare de ghidon şi am făcut buba.

N-am mai vrut să mă dau pe drum şi l-am rugat să-mi deschidă porţile din curte (aveam o curte mare şi era despărţită în două, partea cu casa şi grădina cu flori şi partea cu iazul de peşte şi pârâul). Distanţa dintre stâlpii porţilor era de 5-6m, iar eu nu ştiu de ce intram în ei. Îmi luam avânt de la 10m şi când mai erau 2-3m până la porţile alea deschise făceam dreapta ori stânga şi intram în stâlpi. Vreo două zile a durat acest chin până am învăţat să merg drept. Am avut parte de multe julituri şi vânătăi, am fost fraged ca un şniţel de pui bătut timp de 5 minute…

Mă deplasam încet spre hotel pe malul plin de conducte al Mării Negre, plin de nisip şi cu gândul la un duş rece. Ameţit de la înţepătorul miros de beşini provenit de la alge şi de la razele Soarelui, mă uitam ca un retard în zare, în largul mării. După 5 minute de mers, am ajuns pe o plajă destul de pustie, iar în apă era la fel. Cum mă uitam spre mare, văd la 20m de mal ceva ce semăna cu un rahat de elefant în derivă (da, am văzut un rahat de elefant, dar în poze). Nu bag în seamă ciudatul corp de pe mare şi-mi întorc privirea spre două gagici ce făceau topless. După nici 30 de secunde mi-am întors înapoi capul spre mare şi atunci am văzut minunăţia ce semăna cu rahatul de elefant de mai aproape. Era ciudat, avea mâini şi picioare, iar de cap îi atârna un tub galben ce semăna cu o banană, mai pe scurt era un scafandru, dar eu în momentul acela nu realizasem şi credeam că-i ceva monstru. Pe loc temperatura corpului mi-a coborât sub 30 de grade, chiar dacă afară erau +35, iar stomacul se ascundea pe după inimă. Acele clipe trăite atunci m-au marcat timp de o noapte, că atunci după spaima aia am visat numa scafandri şi monştri hâzi !

Cine dracu o mai văzut scafandri ieşind din apa mării în mijlocul zilei şi pe deasupra şi într-o zonă de plajă. Dacă eram eu în apă şi direct din talentul meu de înotător îi futeam un picior în mufă şi mă lua la bătaie, ce vină aş fi avut eu că l-am lovit ?

Un scafandru în devenire:

Pot spune că am avut multe animale, dar ce am păţit cu peştii rar îi se poate întâmpla unui om.

De fiecare dată când schimbam apa peştilor, nu le puneam apa direct de la robinet, ci o lăsam o săptămână în sticle să se depună impurităţile. Aşa făcea şi mama cu apa pentru flori, avea două sticle de 5l în care avea apă cu îngrăşământ.

Într-o seară foarte călduroasă, m-am gândit să schimb apa din acvariu. În zece minute am scos peştii şi toate plantele + decoraţiunile din acvariu şi m-am apucat de spălat acvariul, bureţii şi furtunurile. Am pus la loc toate decoraţiunile şi pietrişul şi am turnat încet apa. Primul peştişor care s-a bucurat de curăţenie şi care a murit primul a fost un Betta splendens, sarăcuţul… ! Aceeaşi soartă au avut-o încă vreo 30 de peşti, doar un sanitar se mai zbătea cu burta-n sus dimineaţa, restul erau morţi.

Mă declar criminal de peşti că am încurcat sticlele cu apă. La peşti le-am turnat apă cu îngrăşământ chimic pentru flori, iar ei în loc să se energizeze, au murit.

În dimineaţa asta de două ori m-am speriat îngrozitor. Pe la 10:30 mă sună Alecs, iar telefonul era deasupra capului pe vibraţii. La contactul cu tejgheaua vibraţiile au făcut un zgomot incredibil de urât şi de tare, am creuzut că îmi crapă INIMA.

A doua oară când era să văd lumea de sus a fost când am mers să mă spăl pe faţă. În urmă cu ceva timp am vopsit un cardu de bicicletă cu un şprei roşu şi ca să mă şterg am folosit un prosop alb (ce tăntălău!). Nu ştiu cum, dar astăzi prosopul ăla a fost pe coşul de rufe, iar buimac de somn fiind m-am şters cu el pe faţă. Când am văzut roşu pe prosop mi-a stat inima în loc câteva secunde, am crezut că m-am mutilat când m-am bărbierit.

Oare ce mai urmează ?