Până la acest Campionat Mondial de Fotbal din Africa, în nici o ţară unde s-a mai organizat acest campionat nu au fost obiceiuri d’astea beşinoase cum e acum cu trompetele păcii, vuvuzelele. Din câte am auzit şi am văzut, în vuvuzea nu se suflă, ci se pârâie din buze, că vuvuzeaua aia îi ca o pâlnie, dar care îi concepută în aşa fel încât să reproducă pârâituri de 120db. Adică fratele meu, ai venit pe stadion să te uiţi la meci sau să pârâi din buze ? Deja am început să ne obişnuim, dar tot sunt enervante în primele 10-20 de minute.
Să revenim la întrebarea care mă roade pe mine. Dacă prin absurd Campionatul Mondial s-ar juca în România, prin ce obicei o să ne manifestăm orgasmele fericirii că campionatul a picat la noi în ţară ? Şi vă zic eu că această modă de obiceiuri stupide o să se repete începând de acum şi la celelalte campionate, că dacă africanii mănâncă căcat, normal că toţi trebuie să mănânce.
Mno, acum vă las pe voi să răspundeţi că io chiar n-am idei la cum ne-am putea manifesta. Sunt excluse variantele: furăm, violăm, ne pişăm în pahare şi le dăm de băut străinejilor.
În episodul doi din “Avem buzi publice, dar cine se cacă în ele ?” vom vorbi de aşezarea pe colac.
Dilema este “Cine se aşează pe colac”.
Toţi ne ferim să nu ne aşezăm pe colacul wc-urilor publice din restaurante, baruri sau cluburi, mai pe scurt din locurile publice, dar nimeni nu se gândeşte că toţi se gândesc să nu-l atingă. Femeile-s cele mai afectate, că de obicei în România nu prea există localuri cu wc-uri separate pentru femei şi pentru bărbaţi, iar atunci sărăcuţele trebuie să se descurce cu wc-ul în care se golesc şi bărbaţii. Să vedem cum scapă de griji bărbaţii şi femeile:
Bărbatul – 95% doar urinează şi doar 30% din ăia 95% (m-am făcut înţeles) ridică colacul wc-ului şi nimeresc vasul. Restul se pişă fără nici o ruşine pe lângă vas şi pe colac, chiar mai mult îşi sting ţigara de bazinul wc-ului.
Femeile
Citeste in continuare…
Dacă mergem într-un magazin de cartier, nu o prăvălie de aia de doi metri pătraţi, ci într-un un magazin cu autoservire sau de ce nu şi într-un hipermarket, găsim o sută de feluri de sucuri. S-a inventat sucul pentru buzunarul fiecărui român. Cola 2l – 1 leu, Tutifruti 2l – 1 leu, Fructe de pădure 2l – 1 leu ş.a.m.d.
Am zis eu că-s pentru buzunarul fiecărui român, dar în afară de bătrâni şi oamenii ăia săraci de-şi cumpără un suc de ăla doar cu ocazii speciale, cine le mai cumpără ? E adevărat, că bem Cola de ălă original sau de ăla făcut în beci, e tot un fâs, tot chimicale băgăm în noi. N-am văzut un om sănătos la cap să-şi cumpere suc de ăla la 1 leu sau 1 leu cincizeci. Am avut şi eu onoarea de a bea un pahar de apă cu aromă de fructe de pădure, dar în afară de a-mi lăsa o pată roşie sub nas şi un gust nasol rău de tot nu m-a impresionat cu nimic.
Sunt j’de mii de firme care fac sucuri, toate de proastă calitate, şi nu înţeleg ce dobitocii şi le fac când au adversari precum sucurile din gama CocaCola şi PepsiCo, trebuie să fii puţin bătut la cap. Dacă toate firmele astea de sucuri fantomă fură la un loc 10% (pe nivel de ţară) din clienţii marilor companii, nici nu ştiu de ce mai există, e o muncă în zadar !
PS: Vreau să apuc ziua când o să stau la terasa unui restaurant cât de cât mai civilizat şi o să vină chelneriţa cu o sticlă de suc de ăla la 1 leu să mă servească.
PS 2: Cine dracu le dă aprobare acestor firme să producă şi să comercializeze sucul fantomă ?
Pe stradă cu siguranţă nu o să vedem foarte multe femei cu tocuri de alea de 15-20cm, dar în cluburi e plin. Există şi cazuri mai speciale de femei luate de valul “feşăn”, care, umblă la şoping şi pe stradă cu tocuri imense.
Draguţelor, dacă tot vreţi să fiţi la înălţime şi să respiraţi un aer tare, vă propun să vă cumpăraţi nişte picioroange, iar dacă vreţi să număraţi mătreaţa bărbaţilor, legaţi-vă de lăbi nişte scaune sau tabureţi. Nu are rost să aruncaţi atâţia bani pe tot felul de nimicuri, vă frecaţi lăbile doar de dragul bărbaţilor (iui cum sună). Conformaţi-vă cu noul stil de modă şi cumpăraţi-vă nişte tabureţi, din care să vă faceţi nişte încălţări pe placul vostru, folosind hand jobul (din nou, iui cum sună). Lipiţi-vă nişte oglinzi pe “panto-tabureţi” să vă puteţi vedea minusculul floc ce a scăpat de epilare, încercaţi să fabricaţi o instalaţie ce vă spală picioruşele şi nu în ultimul rând, scrieţi pe ei “Praga” sau “Praba” şi undeva jos “După un hand job în Milano…”
Să revin la lucruri serioase şi de oameni serioşi. Un pantof cu toc de 10 – 15 cm maxim e elegant, dar purtat la ocazii mai speciale, nu în cluburi, magazine sau la muls. Nu ştiu de ce, dar majoritatea femeilor poartă tocuri înalte atunci când au mai multă activitate ce necesită mult mers pe jos şi stat în picioare. Lumea e pe dos ! Complet pe dos !
Am o problemă. În fiecare zi salut peste 50 de reproducătoare şi pe vreo 10 nu le ştiu aşa bine şi cam fac figuri. Mno, păi alea 10 ori sunt mega distrate ori sunt retarde şi râd când aud “Salut sau Ceao”. Pe multe le-am făcut de cacao prin dialoguri de genu:
Eu: Salut
Ea: heii, salut. hâhâhâ (un râs de ăla mai naşpet)
Eu: Păi de ce râzi ?
Ea: râd ?
Eu: Dar ce faci ? nu râzi ?
Ea: Ba da, hâhâh.
Eu: Şi de ce râzi ?
Ea: Habar n-am…
Eu: Şi atunci de ce râzi ?
Ea: Mbine !
Io nu ştiu, dar după ce mi s-a întâmplat de vreo 2-3 ori faza asta, am mers la baie
Citeste in continuare…
Vreau să văd ce părere aveţi de clipurile de mai jos. Cântă aceeaşi persoană, doar că în primul clip s-a grăbit şi a ieşit o melodie bună pentru imnul sugătoarelor de… plus că şi-a făcut o imagine cam nasoală cu clipul ăla bun pentru melodiile lui Guţă, iar în al doilea clip e decentă şi mult mai atrăgătoare, zic.
Citeste in continuare…
Că eu nu. Vă spun sincer că mi-e dor să mai visez sau să am un coşmar ca-n copilărie. Din câte-mi aduc bine aminte, când eram mic, de fiecare dată când eram răcit visam nişte bostani de helăuin care mai de care mai urâţi. Visurile mele preferate erau acelea în care credeam că zbor sau că urc o stâncă, dar din nefericire nu-mi mai apar în timpul somnului.
Mai nou am început să fiu puţin gelos pe cunoscuţii care-şi povestesc întâmplările din timpul somnului cu atâta poftă. Mă când îi aud cum îşi povestesc visurile de genul “Bă să vezi ce-am visat ! Eram singurul bărbat pe o insulă cu sute de femei şi toate încercau să mă cucerească, iar eu…” sau “Eram în pat cu x-uleasca, femeia lui Tibi Draghe, şi ghici ce făceam ?” nimic, că era doar un vis. Ok, deci când îi aud îmi vine să-i lovesc din 3 motive: 1. că se fac de cacao, 2. că exagerează şi 3. că eu n-am parte de asemenea visuri.
Să revin la subiect şi să vă întreb din nou: Oameni buni, voi mai visaţi ? Sunt şanse ca noi, ăştia ce nu ne răsfăţăm în timpul somnului, să nu mai visăm din cauza oboselii. Propun să ne culcăm cel târziu la ora 1 (eu aşa fac mai nou) şi să vedem dacă ne apar iar. De o săptămână am început să cad la datorie înainte de ora 00:30, dar degeaba, nici gând de insule pline cu “feline”, de mulţi bani, aruncări din avion fără paraşută şi alte prostii. Nici gând de visuri…
Antrenorii se laudă peste tot că taekwondo e o artă marţială pentru apărare. Şi eu am făcut vreo doi ani şi e chiar fain sportul, dar când primeşti nişte picioare şi pumni în gură şi-n plex nu mai vezi aşa frumos sportul. Toate luptele te învaţă să te aperi, dar să şi dai, dar cei de la TKD se laudă că numai tehnică de apărare învaţă.
No bun, vă apăraţi, dar la competiţii ce faceţi ? Că până la urmă unul dintre voi tot trebuie să înceapă lupta. Din momentul în care unul dintre voi loveşte primul, legea şi vorbele antrenorilor sunt 0. Adică susţii că te aperi, dar de fapt îţi provoci adversarul la lupta. Dacă s-ar respecta vorbele antrenorilor, atunci cei doi concurenţi ar trebui să se uite tot meciul unu’ la altu’ şi să câştige cel care renunţă primul. Astfel meciurile de taekwondo ar fi foarte paşnice şi relaxante. E un MIT…
Când stăteam la casă aveam obiceiul să prind păianjenii cu cruce şi să-i bag într-un borcan. Într-o zi am prins vreo trei şi pe lângă ăştia am mai descoperit şi un mic păianjen roşu-maro ce se mişca extrem de repede. Avea vreo 2-3mm şi era destul de mic faţă de ăia cu cruce ce atingeau 1-1,5cm. L-am pus şi pe pitic în acelaşi borcan cu ăia mari şi i-am lăsat vreo trei ore la joacă. După ce s-au “jucat” am verificat borcanul şi toţi ăia mari erau morţi, iar ăla mic sălta pe ei de bucurie ca la wrestling.
Oare ce păianjen era ălă mic ?
