Eu nu sunt un fan al mersului pe jos, dar sunt anumite zile în care chiar am chef să bat oraşul la picior. O asemenea zi a fost şi azi, când afară ningea şi ploua eu mă plimbam ca un nebun prin oraş. Dacă umblam ca un nebun înseamnă că jumătate din populaţie e nebună, că era plin oraşul ca un furnicar. Deşi mirificul peisaj urban al Băii Mari te făcea să-ţi tai venele, lumea a ieşit din casă şi era foarte agitată (s-au dat alimente gratis ? unde ? că şi la moi e criză).

Am mers ca un soldat viteaz pe câmpul de luptă prin acea ninsoare puturoasă şi am fost stropit de un IDIOT la semafor. Bă ce bou ! Cât am umblat prin oraş, adică aproape 2km făcuţi într-o oră, am observat o chestie naşpa. Absolut tătă lumea umblă cu umbrele în j’de mii de culori. Umbreluţe cu culorile curcubeului, cu pozele lui Mohamed când stătea pă budă, cu răpirea din Serai şi nu în ultimul rând cu Hana Montana.

Mă oameni buni, când vedeam tăte pizdulicile feşăn cu umbrele colorate îmi venea să le rup mâinile din cur şi să le fac poze. Eu ştiu că cea mai elegantă umbrelă şi cea care se asortează la orice ţinută, e cea neagră. Când le vedeai pe toate îmbrăcate cu geci roşii, blugi şi pantofi albaştri şi în mână cu o umbrelă cu un chinez la pescuit, rămâneai fără aer.

Am impresia că suntem un popor fără pic de stil, ne îmbrăcăm şi asortăm ca papagalii şi ne mirăm ca proştii de ce râd alţii de noi…

LE: Oraşul e macabru când plouă/ninge şi e puţină ceaţă, dar când mai vezi şi o sută de umbreluţe colorate e oribil. Umbreluţele alea sunt ca nişte căcăreze de oaie împrăştiate printr-o budă roz cu miros de tei şi cu chiuvetă de aur.