Profitorii îs lichelele alea care te ling în cur până îşi ating scopul şi fac herpes. Sunt oamenii ăia ce pot fi numiţi neoameni, ăia care doar profită de bunătatea ta şi apoi te bagă-n … .
Am fost prea bun cu unii oameni, i-am ajutat de fiecare dată când puteam şi de oricâte ori se întâmpla ceva aruncau pe mine greutăţile. Nu vreau să dau exemple, că dacă aş da, toţi mi-ar spune “Cu ce vrei să te ajut ?” şi chiar n-am nevoie de ajutorul lor. Când am avut nevoie m-au ignorat, chiar dacă eu mi-am sacrificat din timp şi i-am ajutat. Aşa se întâmplă când eşti bun, chiar prea bun.
Cu sinceritate pentru toţi profitorii “Să sugeţi pula !”. Pun pariu că mulţi pe care i-am ajutat şi apoi m-au ignorat, o să ajugă iarăşi la mine şi atunci o să-şi dea seama cât de proşti şi răi pot fi.
Bicicleta îi jucăria mea preferată. Mă pot juca cu ea oricând şi oriunde. Până am învăţat să mă dau pe ea a durat vreo 2-3 zile, timp în care m-am frăgezit pe tot corpul.
Nu am folosit niciodată roţi ajutătoare şi când mi-am cumpărat prima bicicletă m-am şi pus pe ea şi am făcut contact cu solul în două secunde. Când mi-a revenit sângele-n vine l-am pus pe tata să mă împingă pe drum şi m-a împins. Îmi tot zice să dau din pedale, să-mi menţin echilibru şi viteza, dar până-ntr-un moment în care nu l-am mai auzit. Eu tot credeam că mă împinge şi îi ziceam să oprească că mă apropiam prea mult de şoseaua principală, dar când mi-am întors capul, tata era la 40m în spate şi striga “pune frână”. Mic fiind, în capul meu îmi ziceam “ce vrea şi ăsta ?! cum să pun frână ?” şi de frică am întors tare de ghidon şi am făcut buba.
N-am mai vrut să mă dau pe drum şi l-am rugat să-mi deschidă porţile din curte (aveam o curte mare şi era despărţită în două, partea cu casa şi grădina cu flori şi partea cu iazul de peşte şi pârâul). Distanţa dintre stâlpii porţilor era de 5-6m, iar eu nu ştiu de ce intram în ei. Îmi luam avânt de la 10m şi când mai erau 2-3m până la porţile alea deschise făceam dreapta ori stânga şi intram în stâlpi. Vreo două zile a durat acest chin până am învăţat să merg drept. Am avut parte de multe julituri şi vânătăi, am fost fraged ca un şniţel de pui bătut timp de 5 minute…
Vine weekendul, lumea e relaxată, dar iarăşi îs cutremure în lume. Dacă săptămâna trecută, vineri, a fost un cutremur în Japonia, acum e rândul celor din Sumatra să se dea în linghişpir. Mâine oare cine urmează ? că sâmbătă s-a zgâlţâit pământul în Chile. Io pun pariu cu tăţi fizicienii că vor mai urma cutremure în următoarele 1-2 luni. Acum s-au apucat tăte ciocolăţile tecktonice să danseze şi nu le prea văd să se oprească curând. O să mai urmeze cutremure până-şi găsesc ele loc să stea mai nemişcate.
Dacă o s-o ţinem numa din cutremure vă asigur că arhitecţii se apucă de proiectat case şi blocuri pe pernă magnetică şi apoi să vedeţi voi bloace şi căsuri.
Emil Boc poate fi numit şi Chuck Norris de România pentru simplul fapt că depăşeşte orice român la numărul de talente. Îi super talentat omu’ ăsta şi sigur poate să scoată ţara din criză, deşi nu prea cred, dar cine ştie ?
Emil Boc e un bun:
- cosaş, vacile sigur i-ar mânca din palme !
- tâmplar, cu mâinile lui finuţe poate face nişte sculpturi… mamă mamă
- lingvist engleză, datorită lui vocabularul englez s-a îmbogăţit cu un nou cuvânt “aviara gripa”
- dirijor, poate dirija o fanfară fără mâini
- interpret de muzică populară, poate cânta cu apă în gură
- cascador, cade ca bolovanu şi nu se loveşte
- prim-ministru, şi GATA !
Împreună cu Bogdan continui seria de blog meet-uri în Baia Mare. Ştim că e organizat spontan, dar sper să veniţi că altfel ne supărăm.
Ne întâlnim pe 7 martie (adică duminică), la ora 16:00 în Music Pub Baia Mare, peste drum de Casa de Cultură, mai precis lângă Obama Cafe. Ne vedem acolo ! (mai avem rezervat şi în Taboo, dar nu cred că vă convine).
PS: Încercaţi să anunţaţi şi voi lumea pe blog şi twitter ! Mersi.
PS2: O să vorbim şi despre o excursie în Bucureşti pe 26 martie la RoBlogFest. Aşadar, dragi bloggeri şi twitterişti ne vedem duminică !
Mă deplasam încet spre hotel pe malul plin de conducte al Mării Negre, plin de nisip şi cu gândul la un duş rece. Ameţit de la înţepătorul miros de beşini provenit de la alge şi de la razele Soarelui, mă uitam ca un retard în zare, în largul mării. După 5 minute de mers, am ajuns pe o plajă destul de pustie, iar în apă era la fel. Cum mă uitam spre mare, văd la 20m de mal ceva ce semăna cu un rahat de elefant în derivă (da, am văzut un rahat de elefant, dar în poze). Nu bag în seamă ciudatul corp de pe mare şi-mi întorc privirea spre două gagici ce făceau topless. După nici 30 de secunde mi-am întors înapoi capul spre mare şi atunci am văzut minunăţia ce semăna cu rahatul de elefant de mai aproape. Era ciudat, avea mâini şi picioare, iar de cap îi atârna un tub galben ce semăna cu o banană, mai pe scurt era un scafandru, dar eu în momentul acela nu realizasem şi credeam că-i ceva monstru. Pe loc temperatura corpului mi-a coborât sub 30 de grade, chiar dacă afară erau +35, iar stomacul se ascundea pe după inimă. Acele clipe trăite atunci m-au marcat timp de o noapte, că atunci după spaima aia am visat numa scafandri şi monştri hâzi !
Cine dracu o mai văzut scafandri ieşind din apa mării în mijlocul zilei şi pe deasupra şi într-o zonă de plajă. Dacă eram eu în apă şi direct din talentul meu de înotător îi futeam un picior în mufă şi mă lua la bătaie, ce vină aş fi avut eu că l-am lovit ?
După tăte cutremurele ce o avut loc în ultima perioadă, bineînţeles că România o început să-şi facă griji. Cum avem nişte clădiri de invidiat şi o conducere brici, toată populimea se întreabă dacă la prima zgâlţâire mai puternică de pământ s-or dărâma toate blocurile şi om peri. Toţi primarii îşi dau cu presupusul, dar niciunul nu face nimic, toţi stau şi meditează crezând că recondiţionarea blocurilor se face singură. Îs şanse ca multe blocuri să nu reziste, dar încercaţi să nu vă mai dărâmaţi pereţii ca să vă faceţi un apartament de 3 camere, într-unul de 1-2. Dacă într-un bloc din anii ‘70-80, cu patru etaje şi 144 de apartamente, 20-30 de locatari îşi dărâmă câte un perete, vă daţi seama ce susţinere mai poate avea blocul şi ce risc de prăbuşire există ?
Prin cartierul meu îs 1-2 blocuri cu bulină roşie din câte-mi amintesc, dar nu mă panichez că de-o fi să morim om muri cu toţii şi măcar s-or construi blocuri noi. Aşa că relax !
Deci să revenim la întrebarea de bază: Oare om rezista unui cutremur puternic ? Io zic că nu !
Ăştia de la NASA nu au auzit ce mi-a fotografiat roboţelul meu, Pişto, pe Soare, dar le zic amu’. În urmă cu mult timp, când mi-am trimis robotul cu baterii durasel pe Soare, am rămas efectiv şocat când am văzut ce mi-o fotografiat. Înainte să-l trimit în misiune, l-am trimis la sală să facă puţin spate, să poată căra cu el aparatura ultrasofisticată. I-am lipit pe spate un aparat foto de 60 megapixeli cu un card microSD de 10TB pe care-l alimentam cu curent de la priza din sufragerie, iar când cădea reţeaua electrică deschideam urgent două geamuri să se facă curent, că Doamne feri’ să rămână aparatu fără puteri prin străinătate. Timp de 1 an, cât o hoinărit el pe Soare şi prin galaxie, o fotografiat tăt ce-o prins. Vă dau doar câteva exemple: Pe Soare mi-o fotografiat nişte canguri cu cap de elefant, licurici flagelaţi şi nişte undiţe din fibră de carbon ce pescuiau singure, scoici cu picioare de găină (pe Pluto), o maşină ce mergea cu apă (pe Uranus), un prostănac ce dormea învelit cu o păturică violet (pe Terra), nişte cratere care m-au indus în eroare crezând că-s pe Lună, dar erau tăt pă (Terra) şi nişte papagali cu cap de vacă şi picioare de om (pe Mercur).
Deci mă ăştia de la NASA, gorila fotografiată de voi pe Marte îi fix primu ghiocel din an faţă de fotografiile mele făcute cu roboţelul Pişto. Hai nu vă mai lăudaţi cu poze făcute-n fotoşop şi luaţi exemplul meu.
Aşa se parchează un Merţan în Baia Mare, dar poate în alte oraşe altfel. Poliţiştii ăia de la rutieră care stau degeaba prin intersecţii, unde sunt ? ce fac ? laba. A nu, am uitat, escortează morţi şi nuntaşi, pardon, mi scuzzi, mi scuzzi. Ca să parchezi aşa nu trebuie să ai tupeu, ci o cunoştinţă la poliţie şi probabil, mulţi bani.
