Ce ceaţă
Pe la 5 dimineaţa s-a descărcat telefonul. Mă trezesc, merg să-mi caut încărcătorul şi când să mă pun în pat mă uit pe geam. Băi era o ceaţă de nu am văzut delul ce se află la 200m de bloc. Prima dată am crezut că a nins, dar după ce am deschis geamul m-a izbit un val de căldură de m-am trezit complet. M-am culcat la loc şi când m-am trezit pe la 12:15 era soare frumos şi puţini nori. Dacă ningea era fain, mergeam cu sania pe pârtie, Iu-huuuu !
)
Limita e 53, dar merge cu 67
Internetul meu de la Vodafone dacă nu are semnal 3G merge cu 53kb/sec. Ieri nu am avut semnal 3G şi mi-a mers cu maxim 67kb/sec şi constant cu 60kb/sec. Cred că rezist cu viteza asta, dar am o întrebare: Ştie cineva dacă în staţiunea Jupiter este semnal 3G la internet ? că am fost prin toate staţiunile numai în Jupiter nu
). Hotelul are wireless, dar viteza nu cred că va fi mare.
Serial: STARGATE
Ieri am început să mă uit STARGATE, rulează pe AXN de la ora 14 la 16. Nu prea îmi plac SF-urile, dar serialul ăsta e super. Are şi faze comice şi horror. Toate acţiunile se petrec într-un laborator şi într-un portal. La mare, sigur o sa ma uit ca e fix intre orele in care nu merg la plaja si o sa stau mai mult in pat. Cand ajung acasa, in Baia Mare imi scot toate episoadele. A, am inceput sa ma uit si la “Doi bărbaţi şi jumătate” pe ProTV de la 23:00, copilu’ e fenomen
)
Cu băţu’ în apă
Ieri de pe la 16:30 am mers la pescuit, până pe la 21:30. Pot spune că am îngheţat de frig, a plouat, soarele nici nu a ieşit din nori şi bătea un vânt foarte rece, o vreme foarte bună de dat la peşte, dar foarte rea pentru mine. Am stat cu undiţa în mână aproape 4 ore, că am dat la fund nu la plută şi clopoţei nu mai am că să mă anunţe când muşcă. Am pierdut vreo 9 cârlige şi un pumn de plumb, + că mi-am stricat mulineta, pentru că peştele se agăţa în cârlig şi fugea cu momeala după pietre. Am prins ceva peşte, dar am dat mai mult cu caşcaval. Astăzi merg să-mi cumpăr o mulinetă nouă, cârlige şi alte unelte de pescuit. Dacă o să fie vreme bună poate mai merg şi în seara asta la pescuit, dar îmi duc cu mine scaunul că ieri am amorţit
).
M-am mutat
Ieri toată ziua am urcat de la etajul 2 la 3 mobilă şi foarte multe bagaje. Am constatat că dacă o zi nu-s activ pe blog, primesc sute de comentarii spam. Cu internetul ăsta foarte o să le şterg, dar cred că o să sun la Vodafone să-mi mărească viteza.
Ieri a plouat pe aici şi după ploaie am făcut nişte poze la nori foarte calumea. Deja se se simte că e zonă de munte. E frig, e plin de nori şi bate vântul, o vreme foarte nasoală. Imediat merg la pescuit că în casă nu prea am ce face. Sălutări de la munte !
Downhill de toată frumuseţea
Am urcat astăzi într-o pădure pe lângă bmx de mi-a venit a râde. Mă durea abdomenul de la atâta urcat şi de la împins bmx-ul. Coborârea a fost mega, super, hiper tare. În jur de 45km/h (potrivit kilometrajului unui prieten care a coborat si el), am prins gropi, bolovani, apa şi mult nisip. Când am ajuns jos, încălţămintea neară era gri de la praf. Mâine fac şi poze
.
Am ajuns, dar internetul merge mai greu…
Am ajuns, sunt bine, dar internetul de la Vodafone merge foarte foarte nasol, 53Kb/sec, bun nu ? Am făcut pe drum poze foarte faine, dar programele care le aveam pe stick nu mai există nu ştiu din ce cauză, s-au şters
din senin. Pe drum ne-a oprit poliţia şi ne-a ţinut vreo 30 de minute până ăia de la Control Trafic au conectat maşina la nişte aparate şi au făcut teste. Pe drum a fost foarte bine, în Pasul Tihuţa merg lejer 4 maşini deodată, firma privată care s-a apucat să refaca drumul şi să-l lărgească s-a ţinut de cuvânt şi a făcut o lucrare de nota 10. Mă gândesc ca mâine să-mi pun roţile la bmx şi să merg prin pădure şi să fac o partidă de pescuit. Săptămâna viitoare mă mut, în alt apartament care acum a ieşit din renovări, e super fain
. Mâine dacă mă ţine internetul promit să pun pozele.
Dacă nu postez o zi să ştiţi că e din cauza internetului.
Amadeus feat. Irina Popa
foarte faina






